Impozitul pe constructii – implicatii practice

images

sursa:www.femei-in-afaceri.ro

 

Dupa cum probabil ca stiti, din 1 Ianuarie 2014 se datoreaza impozit pe constructiile speciale. Nu o sa intram in detalii de teorie fiindca s-au scris sute de articole pe aceasta tema, mare parte abordand acest nou bir fiscal la nivel pur teoretic.

Discutam despre un nou impozit care se datoreaza in cota de 1,5% aplicat la valoarea constructiilor speciale aflate in patrimoniul contribuabililor la sfarsitul anului anterior, mai putin valoarea constructiilor pentru care se datoreaza impozit pe cladiri (la Primarie).

Desi aparent clara, aceasta reglementare ridica cel putin urmatoarele probleme cu implicatii practice:

1. Se datoreaza impozit pe constructii speciale pentru cladirile referitor la care contribuabilul a obtinut din partea Primariei scutire de impozit pe cladiri? Astfel de scutiri se pot acorda de catre Primarie cu titlu individual si pe perioada determinata, sub forma unor ajutoare regionale de stat sau ajutoare de minimis. Opinia noastra este ca aceste cladiri la modul general fac obiectul impozitului pe cladiri, insa la modul particular Primaria a acordat contribuabilului scutire de impozit pe cladiri (sub conditia respectarii anumitor conditii: contribuabilul sa infiinteze un anumit numar de locuri de munca, sa pastreze investitia un anumit numar de ani etc.). In consecinta, concluzionam ca pentru astfel de cladiri contribuabilul nu va datora impozit pe constructii speciale;

2. Se datoreaza impozit pe constructii speciale pentru constructiile speciale prinse de catre contribuabil in valoarea unei cladiri? Exista anumite categorii de constructii speciale (trotuare, platforme betonate sau pietruite, retele exterioare, spatii de fumat, anexe etc) care, din diferite ratiuni, au fost prinse de catre contribuabil in valoarea unei cladiri. Drept urmare, valoarea acestor constructii speciale a fost declarata de catre contribuabil la Primarie, platindu-se astfel si asupra acestora impozit pe cladiri. In opinia noastra, textul legal trebuie interpretat in sensul ca vor fi scutite de impozit pe constructii speciale doar acele cladiri pentru care se datoreaza in baza legii impozit pe cladiri. Constructiile speciale pe care anterior le-am amintit nu trebuie incluse in valoarea cladirilor, ci reprezinta constructii de sine statatoare. Prin urmare, faptul ca un contribuabil plateste pentru acestea impozit pe cladiri intrucat le-a inclus (dpdv contabil) in valoarea unei cladiri, nu le va scuti de impozit pe constructii speciale. Pentru a evita dubla taxare a acestora, recomandarea noastra este sa eliminati din valoarea cladirii valoarea acestor constructii speciale (pe baza unei evaluari intocmita de un evaluator autorizat), sa rectificati valoarea declarata la Primarie si sa platiti pentru acestea impozit pe constructii speciale.